luni, 1 noiembrie 2010

Un început de lună chiar bun

1 noiembrie. Încă două luni şi gata anul(calendaristic). Azi se fac de-asemenea două luni de când m-am tuns. Parcă nu mai trece timpul. Dar chiar am avut o zi bună. Am luat un plus la economie. Am două plusuri acuma, adică nota 8. Eu care am fost bâtă la logică şi la psihologie. Apoi, am mai şi fumat, cu Diana totul merge de la foarte bine în sus şi chiar sunt fericit. După mult timp pot să zic şi eu că sunt fericit. Vă doresc un noiembrie cât mai plăcut (chiar dacă va fi frig) and stay (sic).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu